“ Unde mergem noi, Niculae?” ( Ilie Moromete ) –Marin Preda : “Morometii"

Intr-o lume a neputintei generale, a deznadejdii si minciunii,  ridicate la rang de virtute, in care autoritatile nu gasesc resurse pentru nimic din ceea ce reprezinta esenta existentei noastre si anume sanatatea, educatia, munca, iata-ne antrenati in valtoarea nerealizarilor unora si altora, “victime colaterale “ ale lacomiei si intereselor personale, marunti slujbasi ai limitarilor de tot felul, constransi sa ne  ducem mai departe, ca mai mereu, munca sustinuta doar prin efortul si abnegatia personale .

Desi de mult apuse vremurile lui “ Hei rup!”, ne regasim si astazi in postura de luptatori cu morile de vant .

Dupa ani si ani in care actul educational s-a degradat in principal datorita nepriceperii si inconstantei decizionale a autoritatilor, invatamantul special si asa Cenusareasa celorlalte discipline in ierarhia Inspectoralelor Scolare Judetene, a suferit la randu-i in caderea generala. Diminuarea numarului de clase si implicit a numarului de catedre didactice, precum si comasarea scolilor speciale a creat un haos in randul elevilor si parintilor, dezorientati si destabilizati .

Criteriile dupa care mai marii diriguitori ai invatamantului romanesc au decis sa stabileasca numarul de elevi dintr-o clasa, fara a particulariza cerintele dupa gradul de deficienta  al celor inscrisi isi spune cuvantul in dificultatile cu care se confrunta profesorul de educatie speciala, profesorul educator si educatorul la clasa .

As fi curioasa sa aflu daca macar o singura data un reprezentant al autoritatilor in domeniu a mers pe teren si a vazut cum se aplica hotararile luate de domniile lor si ce eforturi sunt nevoiti sa faca toti cei care se ocupa de educatia speciala a copilului deficient mintal grav.

Intr-o clasa cu mai mult de sase copii, oriunde in lumea civilizata exista  mai multe persoane care sustin simultan activitatea educativa si  terapeutica a elevilor cu deficienta mintala grava. Astfel, profesorul de educatie speciala, care de altfel trebuie sa conceapa si sa aplice pentru fiecare din cazurile pe care le are in clasa, planuri de interventie personalizata structurate dupa specificul bolii fiecaruia, nivelul de deprinderi si abilitati dobandite de catre fiecare elev in parte, trebuie sa se adreseze tuturor elevilor sai simultan fie prin activitatea educativa , fie prin activitatea terapeutica  si compensatorie , astfel ca doar prin “clonare” ar putea sa se multiplice  de cate ori este necesar pentru a oferi egala atentie subiectilor sai.

Noi insa, “ la teorie stam bine, dar practica ne omoara “! Clasa are cati elevi e scris in directive, profesorul de educatie speciala este singur la clasa, dar PIP-ul trebuie aplicat asa cum prevede metodologia, pas cu pas, individualizat, conform obiectivelor psihopedagogice dupa care a fost conceput.

Si in atare conditii spuneti-mi  unde este eficienta actului educational, cine pierde si cine are de castigat de pe urma unei atare situatii fara iesire!

Ce te faci, daca in grupul pe care-l pastoresti, exista cel putin un copil pentru care deprinderile de mers singur la toaleta nu exista – ce se poate intampla intr-o clasa, cu ceilalti elevi, atunci cand profesorul este nevoit pentru a satisface necesitatile fiziologice ale elevului si a consolida deprinderile elementare ale acestuia, sa-l insoteasca la toaleta? Ceilalti nu vor ramane nesupravegheati in acest rastimp? Sau poate se transpune profesorul in doua universuri  paralele, pentru a putea sa se afle simultan in doua locuri!

In aceasta situatie chiar as fi curioasa ce solutie ar adopta domnii de la Ministerul Educatiei care decid soarta copiilor si a parintilor acestora, beneficiari ai sistemului de invatamant special!

Fac toate aceste trimiteri la cazul elevilor cu deficienta mintala grava , deoarece paleta de activitati educative, terapeutice si compensatorii ce li se adreseaza este extrem de dificil de aplicat si pentru eficienta maxima este necesara selectarea metodelor si procedeelor didactice utilizate in transpunerea  pas cu pas a planurilor de interventie personalizata .

As dori ca autoritatile sa inteleaga ca acesti copii au de cele mai multe ori afectiuni asociate, ca nu pot fi adunati in aceeasi clasa elevi cu acelasi tip de trasaturi psihomotrice si nici cu aceleasi manifestari comportamentale. De cele mai multe ori sunt individualitati care trebuie abordate personalizat si carora este necesar sa li se acorde o atentie deosebita .

Stiind cu ce situatii se confrunta personalul didactic ce ofera suport educational acestei categorii de elevi , mi-ar placea sa vad mult mai mult realism , consideratie si sprijin din partea autoritatilor, sa lasam la birou teoriile si sa vedem cum putem oferi acestor elevi sprijinul real de care au nevoie.

Dar din pacate, pentru asta sunt necesari bani , care nu sunt disponibili in genere pentru invatamant si sanatate si cu siguranta  nu vor fi alocati in niciun caz invatamantului special, in suplimentarea personalului didactic si auxiliar , pentru desfasurarea in cele mai bune conditii a programelor si proiectelor educationale si terapeutic-recuperatorii !

“ Unde mergem noi, Niculae?”( Ilie Moromete ) –Marin Preda :  “Morometii"